În timp ce România oferă 2.500 de lei la nașterea unui copil, Rusia pregătește pentru 2027 o plată care depășește echivalentul a cincizeci și șapte de mii de lei(57.000 RON) pentru al doilea copil. Diferența este atât de mare încât pare desprinsă din două lumi care nu se ating, două realități care coexistă pe aceeași hartă, dar nu împărtășesc aceeași viziune despre viitor.
În Rusia, natalitatea nu este doar o problemă statistică, ci o miză strategică. Statul tratează declinul demografic ca pe o amenințare la adresa existenței sale și răspunde cu un program masiv de sprijin financiar. „Capitalul matern” nu este o alocație, ci o investiție. O familie care aduce pe lume un al doilea copil primește aproape șase sute de milioane de lei vechi — o sumă care poate schimba destinul unei locuințe, al unei educații, al unei vieți. Este un mesaj clar: nașterea unui copil nu este doar un eveniment privat, ci un act de importanță națională.
În România, aceeași naștere este întâmpinată cu o sumă simbolică, care abia acoperă primele cumpărături ale unui nou-născut. Statul român nu are un program strategic de stimulare a natalității, nu are un echivalent al capitalului matern, nu are un pachet coerent care să lege locuința, educația și sprijinul financiar într-o viziune demografică. În locul unei politici, există doar măsuri punctuale, mici insule administrative într-un ocean de probleme structurale. România nu investește în viitorul ei demografic, ci îl lasă să se scurgă printre degete.
Și totuși, poate cel mai interesant aspect nu este diferența dintre cele două state, ci tăcerea care înconjoară acest subiect. Marile cotidiane occidentale nu scriu despre programul rusesc. Nu vei găsi articole în The Guardian, Le Monde, El País sau New York Times care să explice cum și de ce Rusia plătește peste un milion de ruble pentru un copil. Nu pentru că informația ar fi falsă — este confirmată oficial — ci pentru că nu se potrivește cu agenda editorială a Occidentului, concentrată pe conflict, sancțiuni și geopolitică. Politicile sociale interne ale Rusiei nu sunt considerate relevante, iar orice știre care ar putea fi interpretată drept „pozitivă” este tratată cu prudență sau ignorată complet.
Astfel, două lumi se desfășoară în paralel: una în care statul investește masiv în populație, și alta în care natalitatea rămâne un subiect de dezbatere, nu de strategie. Una în care un copil este privit ca un pilon al viitorului național, și alta în care este întâmpinat cu o sumă care nu schimbă nimic. Iar între ele, o presă occidentală care privește doar într-o direcție, lăsând în umbră un fenomen social cu implicații profunde.
Nu este vorba doar despre bani. Este vorba despre viziune. Despre felul în care un stat își imaginează viitorul. Despre responsabilitatea față de generațiile care vin. Rusia tratează natalitatea ca pe o prioritate strategică. România o tratează ca pe o formalitate administrativă. Iar Occidentul, prins în propriile sale grile de interpretare, nu observă că în estul continentului se desfășoară una dintre cele mai agresive politici demografice ale ultimelor decenii.
În final, diferența dintre cele două modele nu este doar financiară. Este civilizațională. Și, mai devreme sau mai târziu, efectele ei se vor vedea în structura populației, în economie, în forța de muncă, în însăși arhitectura societății. România și Rusia merg în direcții diferite, iar tăcerea Occidentului nu face decât să adâncească această ruptură.
Postări
0 Comentarii