Retragerea invitației adresate Canadei de către Donald Trump, refuzul Franței și al Regatului Unit de a participa la „Consiliul pentru Pace”, precum și scepticismul exprimat de Uniunea Europeană, nu sunt simple episoade diplomatice. Ele semnalează o ruptură profundă în ordinea occidentală, o fisură care se adâncește între Statele Unite și partenerii săi tradiționali. În lipsa unui cadru comun de acțiune, marile puteri europene par tot mai dispuse să se coalizeze autonom, căutând alternative tehnologice, financiare și strategice în afara umbrelei americane.
China devine astfel o opțiune pragmatică. Infrastructura sa digitală, de la rețele 5G la platforme de inteligență artificială, oferă o bază tehnologică pe care Europa ar putea construi o autonomie strategică. Nu din simpatie ideologică, ci din nevoia de a evita dependența de un Washington tot mai imprevizibil. Iar Rusia, în ciuda sancțiunilor și tensiunilor, rămâne o umbrelă de protecție militară și energetică pe care unele state o vor considera inevitabilă.
În acest nou peisaj, statele mici — mai ales cele din fostul bloc sovietic — riscă să reintre în zona de influență a Moscovei. Nu prin ocupație, ci prin atracție sistemică: energie ieftină, infrastructură digitală, sprijin financiar, și mai ales, un model de guvernare care promite stabilitate într-o lume haotică. În lipsa unor garanții ferme din partea Occidentului, aceste state vor gravita din nou spre Est, nu din nostalgie, ci din calcul.
Un alt semnal discret, dar revelator, este acumularea de rezerve de aur. Mai multe state își consolidează stocurile, încercând să-și protejeze moneda națională într-un context de volatilitate globală. Dar protecția reală este greu de obținut. Piețele sunt interconectate, iar presiunea dolarului și a yuanului va face ca aceste tentative să rămână simbolice. Până atunci, dependența de China și Rusia va fi nu doar economică, ci și strategică.
În acest context, „Consiliul pentru Pace” nu este doar o inițiativă personală a lui Trump, ci un simptom al unei lumi în care alianțele se rescriu, iar loialitățile devin fluide. Refuzul Canadei, Franței și Marii Britanii nu este o simplă reacție politică, ci o declarație de independență față de o viziune unilaterală. Dar independența cere infrastructură, protecție și capital — iar acestea vin, tot mai des, dinspre Est.
Ordinea mondială nu se prăbușește. Se reconfigurează. Iar în această reconfigurare, Europa se află la răscruce: între valorile democratice și tentația stabilității autoritare, între autonomia digitală și dependența energetică, între trecutul atlantic și viitorul eurasiatic.
Postări
0 Comentarii