Nicolae Iorga și Arhiva Secretă a Dreptului Istoric Românesc

 

Actele Dispărute:  O ipoteză de lucru despre cunoaștere, putere și eliminarea unui martor incomod

Abstract

Această lucrare propune o ipoteză revizionistă privind două momente decisive din biografia lui Nicolae Iorga: virajul său politic din 1914 și asasinarea sa din 1940. Pornind de la premisa că Iorga nu a acționat niciodată doar din instinct politic, ci pe baza unor informații concrete, studiul susține că, între 1910 și 1914, acesta a descoperit în marile arhive europene un corpus de documente diplomatice și juridice care confirmau statutul ab antiquo al Principatelor Române ca entități autonome, cu granițe recunoscute și cu o suzeranitate otomană strict limitată.

Această descoperire ar fi redefinit pentru Iorga natura amenințărilor la adresa statalității românești și ar fi explicat orientarea sa fermă către Antantă și Imperiul Rus.

Partea a doua analizează paradoxul cronologic al asasinării sale: de ce Iorga, adversar vechi al Legiunii, a fost ucis abia în 1940? Concluzia propusă este că moartea sa nu a fost o simplă răzbunare, ci o operațiune de neutralizare a unui deținător de informații strategice, iar confiscarea arhivei sale a reprezentat scopul real al acțiunii.

I. Arhiva dispărută și virajul din 1914

1. Enigma „virajului”

Ruptura bruscă a lui Nicolae Iorga cu A.C. Cuza și cu antisemitismul militant, urmată de orientarea sa fermă către Antantă și Imperiul Rus, rămâne un mister pentru biografi. Explicațiile convenționale — Realpolitik, presiunea războiului, evoluție ideologică — nu justifică radicalitatea gestului.

Această lucrare introduce o variabilă ignorată până acum: ipoteza unei descoperiri arhivistice care i-a oferit lui Iorga o înțelegere radical diferită a fundamentelor statalității românești.

2. Ipoteza de lucru: istoricul ca decriptor al arhivelor ascunse

Între 1910 și 1914, Iorga cercetează arhivele din Londra, Paris, Viena, Berlin, Sankt Petersburg și Constantinopol. Ipoteza centrală este că, în acest interval, el a descoperit documente diplomatice și cartografice — tratate, capitulații, memorii, hărți — care formalizau statutul ab antiquo al Principatelor Române ca entități autonome, cu granițe recunoscute și cu o suzeranitate otomană limitată.

Aceste acte nu erau mituri, ci dovezi juridice operative.

3. De la „drept istoric” la „dovadă juridică”

Corpusul descoperit ar fi putut include:

• capitulațiile otomane oficiale;

• procese-verbale ale Conferințelor de la Paris (1856) și Berlin (1878);

• rapoarte și hărți ale misiunilor rusești, austriece și franceze;

• corespondență secretă între Puteri privind „chestiunea română”.

Pentru Iorga, aceste documente transformau teoria continuității într-un fapt juridic incontestabil.

4. Recalcularea strategică

Descoperirea schimbă radical analiza de amenințare:

• Pericolul pre‑1914: „străinul intern”, în logica lui Cuza.

• Pericolul post‑descoperire: imperialismele vecine care pot anula tratatele ce certifică vechimea românească.

În această ecuație, Imperiul Rus devine garantul juridic principal al statutului autonom al Principatelor. Alianța cu Rusia nu mai este conjuncturală, ci o strategie de protejare a arhivei — a dovezii existenței naționale.

5. Tragedia și dispariția arhivei

Dacă ipoteza este corectă, Iorga devine păstrătorul unui secret de stat.

În 1940, când Dictatul de la Viena și pierderea Basarabiei anulează orice drept istoric, arhiva sa personală devine cel mai periculos obiect din România.

Asasinarea sa și confiscarea arhivei pot fi reinterpretate ca o operațiune de ștergere a memoriei juridice a națiunii.

II. Dublă capcană: asasinatul lui Iorga și misterul urmăririi

1. Paradoxul cronologic

De ce este Iorga ucis abia în 1940, și nu în perioada de maximă conflictualitate cu Legiunea (1933–1938)?

1933–1938: dușmănie fără violență extremă

Iorga atacă Legiunea, Legiunea răspunde cu injurii. Nu există tentative de asasinat.

1938: uciderea lui Codreanu

Opera lui Carol al II‑lea și a Siguranței. Iorga nu are un rol operațional.

1940: întrebarea esențială

De ce devine Iorga ținta principală, și nu cei direct implicați în uciderea Căpitanului?

2. Vara anului 1940: momentul care schimbă totul

Evenimentele din iunie–septembrie 1940 transformă radical statutul lui Iorga:

• Pierderea Basarabiei și Bucovinei de Nord: anularea unui drept certificat.

• Dictatul de la Viena: umilință națională.

• Instaurarea Statului Național‑Legionar: haos, panică, violență justificată prin „curățenie”.

În acest context, Iorga devine:

1. Simbolul Vechii Ordini eșuate

2. Martorul periculos al unei legitimități pierdute

3. Ținta perfectă sub pretextul răzbunării

3. „Schimbarea” lui Iorga și vorbele despre „viitor”

Contemporanii observă că Iorga „s-a schimbat” și „vorbea despre viitor”.

În contextul pierderilor teritoriale, aceste detalii devin alarmante pentru noul regim:

• el putea formula o analiză devastatoare a dictatelor;

• putea contura un viitor al rezistenței juridice;

• putea sugera o altă orientare geopolitică decât cea impusă de Axa nazistă.

4. Moartea lui Codreanu: pretextul ideal

• Realitatea: Iorga nu a participat la uciderea Căpitanului.

• Percepția/fabricația: în 1940, era ușor de construit imaginea intelectualului „vinovat”.

• Beneficiarii reali:

  • serviciile naziste,

  • NKVD,

  • segmente ale Siguranței.

Asasinatul devine o măsură preventivă, nu o răzbunare.

5. Confiscarea arhivei: scopul real

Arhiva nu a fost arsă pe loc. A fost confiscată sistematic.

Aceasta indică:

• interes pentru conținut,

• evaluarea pericolului,

• posibilă distrugere sau arhivare secretă.

Concluzie

Nicolae Iorga nu a fost ucis pentru trecutul său, ci pentru viitorul pe care îl putea contura.

Moartea lui Codreanu a fost pretextul. Confiscarea arhivei a fost scopul. „Schimbarea” lui Iorga a fost semnalul.

Iorga a fost eliminat ca un agent al memoriei istorice, un om care credea că hârtiile vechi pot apăra o națiune. În secolul XX, tocmai aceste hârtii au devenit primele ținte.