Introducere: Mitul contractului social
Se afirmă adesea că statul modern este rezultatul unui consens tacit al indivizilor care, în schimbul protecției, cedează o parte din libertatea lor. Această idee, derivată din filozofia contractualistă a modernității, susține că omul alege să fie guvernat pentru a trăi în siguranță.
În realitate, puține lucruri sunt mai departe de adevăr. Niciun individ nu semnează un contract de aderare la sistemul statal la naștere. Cetățenia, CNP-ul, actele de identitate și obligațiile fiscale sunt impuse automat, fără consimțamânt explicit. Statul nu este rodul unui acord liber, ci rezultatul unei conformări forțate – o consecință a dependenței induse și a monopolului exercitat asupra resurselor existenței sociale.
Acest eseu argumentează că statul modern este, mai curând decât un protector, o formă sofisticată de dominație, care exploatează individul prin promisiuni de siguranță și confort, câștigând astfel loialitate fără responsabilitate reciprocă. În esență, el este o iluzie legitimatoare, un construct politic care maschează servitutea prin intermediul unor beneficii aparente.
Originea reală a statului – dominație, nu consimțamânt
Teoria clasică a contractului social (Hobbes, Locke, Rousseau) presupune că oamenii au convenit voluntar să formeze un stat pentru a ieși dintr-o stare naturală periculoasă. În această viziune, statul apare ca o soluție rațională la haosul natural. Dar dovezile istorice contrazic profund această ipoteză.
Conform sociologului Franz Oppenheimer („The State”), primele forme de stat nu au fost rezultatul cooperării, ci al cuceririi. Grupuri de indivizi mai puternici i-au supus pe ceilalți prin forță, stabilind astfel clase dominante și structuri de exploatare. Statul s-a născut nu dintr-o negociere, ci dintr-o impunere unilaterală a voinței prin violență.
Max Weber a definit statul ca entitatea care deține „monopolul legitim al violenței”. Dar dacă acest monopol nu este rezultat din consimțamânt, ci din forță sau manipulare, atunci cuvântul „legitim” este profund problematic. Legitimitatea fără consimțamânt este un oximoron.
Sistemul de dependență – între privilegiu și șantaj social
Statul nu se impune doar prin forță, ci mai ales prin dependență instituționalizată. Educația, sistemul de sănătate, banii, siguranța, infrastructura sunt prezentate ca binefaceri pe care omul nu le poate obține singur. Dar tocmai statul este cel care a distrus sau marginalizat capacitatea indivizilor de a le crea autonom.
Autarhia, economia de schimb local, medicina tradițională, educația comunitară sau auto-construcția sunt fie reglementate excesiv, fie ridiculizate. Omul modern este condiționat să creadă că statul este singura sursă de progres, că el este prea mic pentru a exista de sine stătător. Această condiționare este un șantaj psihologic – o promisiune de protecție în schimbul supunerii fiscale și politice.
Taxele și impozitele sunt prezentate ca o contribuție legitimă la binele comun, dar în lipsa opțiunii reale de a refuza această contribuție, ele devin un tribut perceput de o structură care nu poate fi contestată fără sancțiuni severe.
Democrația iluzorie – imposibilitatea tragerii la răspundere
Se afirmă că omul are pârghii de control asupra statului prin vot, protest, participare civică. În realitate, toate aceste forme sunt simbolice, nu decizionale. Votul este limitat la opțiuni predefinite, protestele sunt ignorate sau reprimate, iar societatea civilă este deseori subvenționată de statul însuși sau de interese externe.
Clasa politică este autonomizată de cetățean, protejată de imunități legale, susținută de o infrastructură mediatică obedientă și legitimată de un sistem electoral formal. Nu există mecanisme directe prin care cetățeanul să poată revoca, penaliza sau contracara abuzurile statului în timp real. Puterea este distribuită vertical, nu orizontal.
Democrația, în forma sa actuală, funcționează ca o vitrină ideologică pentru menținerea ordinii. Legitimitatea puterii nu derivă din consimțamânt, ci din acceptarea ritualică a unui sistem ale cărui reguli sunt imuabile pentru cetățeanul de rând.
Reîncărcarea suveranității individuale
Statul modern s-a transformat din garant al libertății în arhitect al dependenței. El nu mai este un partener social, ci un administrator de supunere, care distribuie permise de existență în schimbul renunțării la autonomie.
Singura cale spre o societate liberă este recuperarea suveranității individuale și reconstrucția autonomiei colective. Aceasta presupune:
- dezvoltarea de comunități locale independente de sistemul centralizat,
- promovarea auto-educației și economiei descentralizate,
- asumarea responsabilității personale pentru protecție, hrană, energie, cunoaștere.
În loc să ne întrebăm cine ne conduce, ar trebui să ne întrebăm de ce avem nevoie să fim conduși.
Statul nu este un destin. Este o alegere – sau o iluzie care trăiește atâta t
0 Comentarii